Depresie sau tulburare de adaptare

Depresie sau tulburare de adaptare?

de Dr. Greta Radu, medic psihiatru

Depresie sau tulburare de adaptare? Atunci când cineva are o suferință cronică, pare justificat ca persoana respectivă să fie tristă, iritabilă sau deznădăjduită. Pe de-o parte aceste reacții sunt normale, însă pe de altă parte pot ajunge la un punct care depășește această justificare și de unde poate fi nevoie de ajutor medical. Acest articol își propune să discute despre tulburarea de adaptare, despre tulburarea depresivă, în special cea secundară unor afecțiuni medicale.

Tulburarea de adaptare

Tulburarea de adaptare este o afecțiune mentală care apare atunci când o persoană se confruntă cu o schimbare semnificativă în viața lor, cum ar fi o mutare, o separare, o afecțiune sau o pierdere, iar această schimbare provoacă stres sau anxietate.

Simptomele tulburării de adaptare, în cea mai mare parte emoționale și comportamentale, pot include tristețe, anxietate, iritabilitate, probleme de somn și lipsa de interes pentru activitățile zilnice. Ele apar ca răspuns direct la această schimbare, percepută ca un stress identificabil, în 3 luni de la apariția acestuia, constituie o reacție mai mare accentuată decât era de așteptat și interferează cu activitatea zilnică, cu funcționarea individului.

Sunt descrise mai multe subtipuri – cu depresie, cu anxietate, cu dispoziție mixtă, cu perturbarea conduitei, sau mixtă – cu perturbarea emoțiilor și a conduitei.

Odată ce agentul stresor dispare, se remit și simptomele în 6 luni, dar în cazul în care aceasta nu dispare, poate deveni o tulburare de adaptare persistentă.

Tulburarea depresivă

Depresia reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze pentru care medicii de toate specialitățile le recomandă pacienților lor să consulte și un psihiatru. Aceasta se caracterizează prin prezența următoare lor simptome:

Stare de tristețe, deznădejde sau disperare persistentă;

Pierderea interesului și a plăcerii în activitățile care obișnuiau să fie plăcute;

Pierderea apetitului sau modificări ale greutății corporale;

Tulburări de somn, cum ar fi insomnie sau somnolență excesivă;

Oboseală sau lipsă de energie;

Probleme de concentrare, memorie sau dificultatea de a lua decizii ;

Sentimente de vinovăție sau inutilitate;

Agitație sau inhibare psihomotorie;

Gânduri sau comportamente suicidare.

Cel puțin cinci dintre acestea sunt prezente de cel puțin două săptămâni și reprezentând o modificare față de felul uzual de a fi al individului și reprezintă o suferință sau o deteriorare semnificativă clinic, însemnând că modul de funcționare al individului este afectat de aceste simptome. De asemenea, cel puțin una din primele două simptome enumerate trebuie să fie prezentă.

În prezența unei boli putem înțelege această simptomatologie ca reacție la stresul și incertitudinea care vin cu apariția unei suferințe. Totuși, uneori, suferința depresivă poate fi în relație directă cu o afecțiune medicală, ca parte a bolii, prin efectele directe ale hormonilor sau a neurotransmițătorilor afectați direct sau indirect. De exemplu, în boala Parkinson și în boala Huntington, depresia poate apărea înaintea tulburărilor motorii. Aproximativ 50% dintre cei cu scleroză multiplă au și depresie. De asemenea, în boala Cushing, în hipotiroidism, aceste afecțiuni endocrine au o asociere certă cu depresia.

Este adevărat că bolile vin adesea cu simptome cum ar fi oboseala, tulburările de somn, probleme de concentrare. Din acest motiv, pentru diagnosticul de depresie trebuie să existe primele două simptome enumerate mai sus – starea persistentă de tristețe și lipsa plăcerii și a interesului.

Atât tulburarea de adaptare, cât și tulburarea depresivă au risc suicidar și nu trebuie neglijate. De asemenea, chiar dacă tendința poate fi minimizarea suferinței interioare, acestea pot complica evoluția bolii și se asociază cu spitalizări mai frecvente, cu o durată mai lună a spitalizărilor, cu complianță scăzută la tratament, ceea ce întreține un cerc vicios.

Ce putem face?

În funcție de severitate și de cauză, tratamentul poate varia. Poate fi recomandată o formă de terapie, poate fi recomandată medicație, sau ambele. Se vor lua în calcul și preferințele personale ale persoanei care poartă suferința.

Dacă aveti oricare dintre simptomele de mai sus, discutați-le cu medicul psihiatru încă de la prima vizită.

Medicii Neuristica, sunt aici să vă ajute!

Leave a reply